Vikings, sezonul 3 – completat

Din varii motive nu am apucat să scriu despre finalul sezonului trei din serialul Vikings, chiar dacă l-am văzut încă de sâmbătă. Pot spune că sunt de-a dreptul încântat de întregul sezon şi mai ales de ultimul episod care a fost pur şi simplu epic! În cele ce urmează o să găsiţi nişte spoilere mari, aşa că dacă nu aţi văzut serialul/episodul ar fi mai bine să vă opriţi aici cu cititul. Pentru o clipă am picat şi eu în capcana întinsă de creatorii serialului, dar apoi m-am gândit că, din moment ce au anunţat că vor începe filmările pentru sezonul 4, nu au cum să-l omoare pe Ragnar, practic personajul principal fără de care nu văd cum ar putea exista serialul.

Vikings season 3 poster film

Şi atunci mi-am dat seama că totul e doar o şmecherie pentru a intra în Paris şi a-i prinde pe Franci cu garda jos – lucru care s-a şi întâmplat, de altfel. Pe mine asta m-a uluit. Capacitatea de strateg a lui Ragnar este fantastică. Şi-a dat seama că nu pot cuceri zidurile Parisului cu forţa, aşa că a profitat de cre(ş)tinismul francilor şi a intrat pe porţile din faţă, fără niciun fel de opoziţie. Genială mutare! Până şi botezul cred că a fost parte din planul său.

Ragnar sezonul 3

Per total, a fost un sezon foarte interesant – de la primul până la ultimul episod -, personajele noi aduse în peisaj au adus un plus de interes, nu au fost doar de umplutură. Harbard a adus un plus de misticism, Kalf a adus un plus de înşelătorie şi o nouă provocare pentru draga mea Lagertha, iar prinţesa francă… well, plusul ăsta se va vedea mai ales în viitorul sezon. Mi-a părut rău pentru uciderea lui Athelstan de către Floki – nu m-a dezamăgit aşa tare faptul că a murit preotul ci faptul că ucigaşul a fost Floki. Acţiunea lui i-a făcut mai mult rău decât bine lui Ragnar.

Floki sezonul 3

Despre Lagherta, ce să zic? Numai de bine! 😀 E un personaj fantastic din toate punctele de vedere, iar în acest sezon nu aş vrea să spun că a atins apogeul, pentru că ar însemna ca în sezonul viitor să nu mai progreseze, dar a crescut foarte mult. Lăsând la o parte frumuseţea copleşitoare a lui Katherin Winnick, cea care o interpretează pe Lagherta, personajul e excelent construit, reuşind să îmbine frumuseţea cu puterea şi capacitatea de-a domina într-un mod foarte rar văzut la personajele feminine. Ştie să-şi exploateze atuul aspectului fizic, dar reuşeşte să impună respect şi prin calităţile de luptătoare. Sunt fan, ce să mai! Scena aia în care realizează acel ritual sângeros mi-a dat daună totală. 😀

Lagertha sezonul 3

Mi-a plăcut totul la acest sezon. Au fost unele lucruri care nu aş fi vrut să se întâmple (moartea lui Siggy, de exemplu), dar toate acestea au condus spre un scop mai măreţ. Pare că în sezonul viitor vom asista la o nouă confruntare între fraţi. Va fi interesant. E trist că acum trebuie să aştept până în 2016 pentru a mai vedea încă 9-10 episoade… E aiurea tare că stai un an pentru atât de puţine episoade. Asta e, aşteptăm!

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns