The Face of an Angel (2015)

Întotdeauna am considerat că filmele inspirate din/bazate pe fapte reale au un potenţial foarte mare şi de multe ori au fost nişte succese din punctul meu de vedere. Sigur, mai e şi acel gen de filme (de obicei horror) în care se pune la început „inspirat din fapte reale” doar pentru a da o greutate suplimentară, nu că ar fi ceva real acolo. The Face of an Angel 2015 chiar este inspirat din realitate, detalii despre caz putând fi găsite cu uşurinţă pe Wikipedia sau în alte părţi de pe internet, existând chiar şi o carte scrisă de Barbie Latza Nadeau. Aşadar, potenţial exista şi pe baza subiectului şi pe baza distribuţiei (Kate Beckinsale, Daniel Bruhl, Cara Delevingne), dar din păcate filmul s-a dovedit un mare, MARE, fâs!

The Face of an Angel

Singura chestie mai deosebită în film, care mi-a plăcut şi merită menţionată, a fost o replică de-a lui Kate: „Dacă vrei să spui adevărul, fă-ţi filmul ficţiune” – asta pentru că unul din personajele centrale este Thomas, un regizor care vrea să facă un thriller bazându-se pe cazul real petrecut în Italia, acolo unde o studentă britanică a fost ucisă, iar principala suspectă este colega ei de cameră ce urmează a fi judecată. Și, da, sunt de acord. De multe ori e mai ușor să spui adevărul în glumă sau mascându-l ca pe ceva fictiv. Thomas trece printr-o perioadă dificilă din viaţa lui, atât profesional cât şi personal, ajungând să devină absorbit mai mult decât ar trebui de această poveste şi pune aflarea adevărului mai presus de realizarea filmului.

 

Ultimele 15 minute din acest film cred că reprezintă cel mai prost sfert de oră din istoria recentă a cinematografiei. Un final mai tâmpit şi fără sens nu ştiu dacă puteau să aleagă. Din punctul ăsta de vedere au setat un target greu de atins de altcineva. Chiar am rămas dezamăgit de deznodământul acestui film de la care aveam aşteptări mai mari. Păcat de actorii care pur şi simplu nu au avut pe ce să lucreze. În fine, pentru mine a fost timp irosit aiurea. Puteam face altceva sau alege un alt film. Nerecomandabil!

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns