Articole cu eticheta ‘James Franco’

True Story (2015)

True Story film poster

True Story 2015 m-a intrigat încă de iarna trecută când am văzut pentru prima oară trailerul oficial şi am citit rezumatul poveştii. Pe Jonah Hill şi James Franco îi ştiu mai mult din comediile în care au apărut şi mi-era mai „natural” să-i văd prostindu-se, dar încă din trailer era evident faptul că oamenii vor avea parte de nişte roluri interesante pe care le-au interpretat excelent. De fapt, după părerea mea, jocul celor doi actori a fost punctul cel mai important al filmului, mai ales Franco, restul fiind mai degrabă o dezamăgire pentru mine. […]

The Interview – Interviul care ucide (2014)

James Franco Seth Rogen the interview

Când vine vorba despre un film în care apare numele lui Seth Rogen nu mă aştept la nimic bun din partea lui, ba din contră, însă The Interview am vrut să-l văd exclusiv din cauza (sau datorită) tevaturii din jurul său. Aşteptându-mă să asist la o porcărie, am fost surprins să constat că nu este chiar aşa şi chiar am râs de câteva ori – ceea ce e bine. Dacă de la Rogen n-am aşteptări bune, de la James Franco am, pentru că îmi este simpatic acest actor şi cred că motivul pentru care […]

Sony va lansa in cele din urma The Interview – Interviul (2014)

The Interview film poster

Până la urmă, demenţa cu filmul celor de la Sony, The Interview – Interviul (2014), pare să fi luat sfârşit şi acesta va fi proiectat în cinematografele care vor să o facă, dar va fi lansat şi în format VOD (Video-on-demand). Privind un pic detaşat lucrurile, pare că s-a profitat de o situaţie reală, cu atacul cibernetic si dorinţa expresă a Nord-Coreenilor de-a interzice acest film, pentru a o transforma într-o adevărată lovitură de marketing, filmul fiind mega-ultra-hiper promovat în mediul online şi nu numai, fără ca Sony să cheltuiască vreun cent pe această […]

Homefront 2013: O cearta intre copii porneste un razboi

Homefront poster film

Homefront 2013 este un film american de acţiune/thriller în regia lui Gary Fleder. Acesta este inspirat din romanul cu acelaşi nume al scriitorului Chuck Logan şi adaptat de către nimeni altul decât creatorul „Eroilor de Sacrificiu”, Sylverster Stallone. Din dinstribuţia filmului fac parte nume cunoscute şi mai mult decât interesante, precum Jason Statham, James Franco, Winona Ryder sau Kate Bosworth. Filmările au debutat în New Orleans, în octombrie 2012, şi premiera trebuia să aibă loc undeva în 2014, dar până la urmă producătorii s-au răzgândit şi au decis să-l lanseze încă de anul acesta, […]