SHERLOCK HOLMES 3: Se Lucrează Intens La O Poveste Spune ROBERT DOWNEY JR

Au trecut aproape șapte ani de la lansarea filmului Sherlock Holmes: A Game Of Shadows, producţia cu numărul doi din franciza reinventată de regizorul Guy Ritchie şi produsă de Robert Downey Jr. alături de soţia sa.
Din câte se pare şi din ceea ce deducem din declaraţiile actorului, această franciză încă nu este terminată, fiindcă se lucrează la un al treilea film.

Starul Robert Downey Jr. a declarat pentru Entertainment Weekly că încearcă să producă un alt film Sherlock Holmes, de ceva timp:
– „În primul rând, Susan Downey, [soția lui și partenera lui de producţie], este în discuţii intense cu Joe Roth, care este de asemenea producător, pentru a găsi o poveste ce să fie demnă de un al treilea film. Eu sunt de acord şi chiar aş vrea să putem începe. Desigur, totul depinde şi de programul meu de lucru, care mai nou este destul de aglomerat. Mai apoi sunt toate chestiile astea minore, ştiţi voi, un scenariu bun şi o echipă de producţie bună. Desigur, încă suntem interesaţi de Sherlock Holmes, dar deocamdată dezvoltăm producţia Perry Mason pentru HBO. Eu incă visez să realizăm un film live-action pentru povestea Pinocchio. Cu Sherlock, totul depinde acum de programul meu şi al actorilor ce-i vom distribui în film.”
Iar dacă e să ne gândim la rece, programul actorului nu este chiar atât de încărcat în ultima perioadă. El a terminat de filmat Avengers: Infinity War şi momentan lucrează la partea a doua a filmului, cea care va încheia prima fază a Universului Cinematografic Marvel. Totuşi, ne întrebăm de pe acum, dacă Downey va găsi timpul necesar pentru un al treilea film Sherlock Holmes.

Cu un scenariu adaptat după personajele autorului Arthur Conan Doyle, şi scenarii scrise de Kieran Mulroney şi Michele Mulroney, cele două filme anterioare regizate de Guy Ritchie, au adus în prim plan povestea fantastică a celebrului personaj inventat de Sir Arthur Conan-Doyle, Sherlock Holmes (Robert Downey Jr.), într-o viziune unică şi poate puţin prea plină de acţiune.
Totuşi, pe lângă cele două filme Avengers, actorul mai are în program o producţie ce se speră că va da viaţă unei noi francize: The Voyage Of Doctor Dolittle, film ce se află în pre-producţie şi este setat să se lanseze în Aprile, 2019. Dacă Robert Downey Jr., va găsi şi timp pentru filmul Sherlock Holmes 3, rămâne de văzut.
Important este că actorul este încă dornic să meargă mai departe cu această franciză reîncarnată cu un stil vizual unic şi cu o poveste modernă.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns