Sebastian Stan şi-a dorit rolul lui Captain America, însă se bucură că nu l-a primit

Într-un interviu acordat postului CNBC, actorul de origine română Sebastian Stan a vorbit despre rolul ce i-a adus celebritatea la Hollywood – Bucky Barnes, mâna dreaptă a lui Captain America. El a explicat că partitura pe care şi-a dorit-o iniţial a fost chiar cea a supereroului ce poartă însemnele SUA, însă după ce a picat audiţia pentru acest rol, producătorii i l-au oferit pe cel al lui Barnes.

Chiar dacă vestea pierderii unei audţii (mai ales pentru un rol important) nu este niciodată una uşor de primit pentru un actor, Stan s-a bucurat că producătorii l-au considerat „nepotrivit” pentru Captain America, căci rolul lui Barnes „The Winter Soldier”, a fost unul mai bun pentru el.

Actorul de 35 de ani are şi un sfat pentru cei care doresc să reuşească în industria filmului: „Încercaţi să nu luaţi în nume personal tot ce vi se întâmplă, să învăţaţi să faceţi faţă refuzurilor şi, indiferent prin ce treceţi, rămâneţi fixaţi până la obsesie pe scopul urmărit”.

Stan a jucat în ultimul film Avengers, Infinity War, ale cărui încasări se apropie de 2 miliarde de dolari la box office-ul internaţional.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns