Scenariul noului film al lui Tarantino, ridicat în slăvi la CinemaCon

Filmele lui Quentin Tarantino au atras dintotdeauna atenţia şi comentariile anticipative ale fanilor şi criticilor, iar unul din punctele de atracție ale producțiilor sale sunt actorii celebri adăugaţi în distribuţie. S-a întâmplat la fel şi cu pelicula în care au fost anunțați Leonardo DiCaprio şi Brad Pitt – aflaţi la prima colaborare pe platourile de filmare.

Filmul în care vor juca cei doi a primit titlul Once Upon a Time în Hollywood şi a oferit o intrigă atrăgătoare încă de la primele informații legate de acesta – cu acţiunea plasată în 1969, în toiul revoluţiei hippie şi a transformării totale a Hollywoodului. Scenariul filmului a devenit din această săptămână şi mai incitant, căci a fost numit de preşedintele Sony cel mai bun din cei 30 de ani ai săi de carieră.

Şi nu numai atât. Conform publicaţiei britanice The Independent, Tarantino a declarat în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri susţinută la CinemaCon (23-26 aprilie, Las Vegas): „Once Upon a Time în Hollywood va fi, probabil, filmul cel mai apropiat de Pulp Fiction pe care l-am făcut”. Cineastul a ţinut să facă un comentariu laudativ şi la adresa protagoniştilor. „Va fi cea mai dinamică alăturare de staruri de la Robert Redford şi Paul Newman încoace”.

Şi DiCaprio este entuziasmat de film şi a numit scenariul acestuia „cel mai grozav” din câte a citit vreodată. În centrul acţiunii va sta un actor de televiziune care a prins un singur rol major şi este dornic să îşi asigure succesul în Cetatea Filmului. Amicul său, care este şi dublura sa, încearcă din răsputeri să treacă şi el la un alt nivel. Întreaga poveste are ca background „crimele Mason”, căci cei doi locuiesc chiar lângă reşedinţa lui Sharon Tate, actriţa ucisă de membrii clanului Mason, alături de alte patru persoane, pe 9 august 1969 (Once Upon a Time în Hollywood va fi lansat fix la 50 de ani distanţă, pe 9 august 2019).

Un rol în acest (probabil) ultim film din cariera regizorală a lui Tarantino (în 2016 declara că se va retrage după încă două pelicule) îi este rezervat şi actriţei Margot Robbie. Totuşi, prezenţa sa nu este încă confirmată în distribuție. Filmările vor începe în vară, când Tarantino va reface „bloc cu bloc” atmosfera din anii ’60 a Hollywoodului.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns