Primăvara aceasta avem parte de “Amnezie cu surprize” la cinema

Filmul “Amnezie cu surprize / Overboard” este distribuit de Forum Film România și apare în premieră în cinematografele din țară pe 11 mai.

Pelicula este o reinterpretare a filmului cu același nume care a apărut în 1987, în care protagoniștii erau jucați de Goldie Hawn, o femeie foarte bogată, și Kurt Russell, un tâmplar angajat să lucreze pe iahtul ei. Noua variantă imaginată de Derbez (care interpretează rolul principal masculin și este și unul dintre producătorii filmului) este mult mai actuală. „Iubesc filmul original, dar trăim altfel de timpuri acum și ne-am dorit să facem ceva de care să se bucure toată lumea, fie că l-au văzut pe cel vechi sau nu. Ne-am gândit să schimbăm rolurile, ca să evităm comparațiile. Odată ce am inversat rolurile, ne-am dat seama că avem multe avantaje”, spune Derbez.

Avem un mexican bogat, ceea ce e departe de orice stereotip de la Hollywood. De obicei, întâlnim mexicani jucând roluri de bucătari, grădinari sau emigranți. De asemenea, avem un bărbat care pătrunde în viața unei femei și preia din treburile casnice, ceea ce ilustrează o situație contemporană.

“Ne-am dorit să plasăm acțiunea filmului într-o comunitate diversă, așa că personajele mexicane sunt din fiecare pătură a societății. Jucându-ne și schimbând rolurile, genul, clasele și limba, am putut să facem un film foarte actual, care să reflecte lumea în care trăim acum”, povestește producătorul Benjamin Odell.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns