Luc Besson – acuzaţii grave aduse de către o actriţă franceză

Festivalul de Film de la Cannes a fost zguduit pe ultima sută de metri de o ştire deloc plăcută. Conform publicaţiei Europe1, Luc Besson, una dintre cele mai aclamate figuri ale cinematografului francez contemporan, a fost acuzat de viol de o actriţă franceză cu care cineastul a lucrat.

Denunţul a fost făcut sambătă, 19 mai. Conform plângerii înregistrate de poliţia franceză, abuzul s-a petrecut joi, 17 mai, când Besson şi actriţa de 27 de ani – care a cerut să nu i se dea publicităţii numele – s-au întâlnit la un hotel de lux din Paris, Le Bristol, aflat în apropiere de Champs-Elysees. Victima a admis că a întreţinut o relaţie sexuală episodică cu Besson în ultimii doi ani – la care s-a simţit obligată din cauza relaţiilor profesionale – însă a subliniat că în cazul acestei ultime întâlniri relaţiile intime s-au consumat fără consimţământul ei, însă nu îşi aduce aminte în totalitate ce s-a întâmplat şi susţine că acest lucru se datorează faptului că i-au fost administrate droguri.

Cineastul nu a răspuns întrebărilor presei, însă potrivit Variety.com, avocaţii săi au declarat că acesta a fost complet năucit de acuzaţiile ce i se aduc, pe care le-a negat categoric. Besson a admis că a avut o relaţie sexuală cu actriţa în cauză, însă a ţinut să precizeze că nu a fost niciodată vorba de viol sau administrare de droguri.

Trebuie amintit că Besson are la activ mai multe relaţii cu actriţe foarte tinere. A început să o curteze pe cea de-a doua soţie a sa, Maïwenn Le Besco, încă de când aceasta avea 15 ani (iar el 32). Doi ani mai târziu, au avut o fiică. Le Besco a povestit apoi că filmul Léon a fost inspirat, în parte, din relaţia lor, şi că părinţii lui Natalie Portman, care avea pe atunci 11 ani, au cerut să se aducă numeroase modificări scenariului, din cauza conţinutului nepotrivit pentru o minoră.

Acuzaţia împotriva lui Besson a lovit la Cannes chiar înainte ca Asia Argento, una dintre actriţele care au declanşat la Hollywood valul de plângeri împotriva abuzurilor făcute în industria americană de film de către unii regizori, actori şi producători cu influenţă, să declare pe scena festivalului că toţi cei responsabili de hărţuire şi abuz sexual vor fi traşi la răspundere, pentru că „se ştie cine sunt şi nu li se va mai permite să scape basma curată”.

Cazul lui Besson (în vârstă de 59 de ani) este acum investigat de către poliţia franceză.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns