Jennifer Lawrence si Amy Schumer scriu un film impreuna

Jennifer Lawrence şi Amy Schumer urmează să joace într-un film la al cărui scenariu lucrează împreună de ceva vreme. Acestea au început să petreacă timpul împreună în urmă cu câteva luni, iar prietenia dintre ele a avansat repede şi s-a transformat într-o colaborare profesională. Ele urmează a juca rolul a două surori într-un film ce se află încă în faza de scriere a scenariului şi nu s-a ales încă un titlu. Lawrence a confirmat această ştire pentru New York Times: „Vom interpreta două surori. Suntem aproape gata cu scenariul. Totul a venit de la sine. Avem cam 100 de pagini scrise până acum.”

Jennifer Lawrence si Amy Schumer

Aceasta a mai spus că i-a trimis un email lui Schumer după ce a urmărit Trainwreck şi de atunci au început să discute tot mai mult, să se împrietenească şi să colaboreze profesional. „Eu şi Amy practic am fost făcute una pentru cealaltă din punct de vedere creativ. Avem gusturi diferite. A fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea. Începem ziua vorbind la telefon şi râzând, iar apoi ne trimitem una alteia pagini din scenariu. Mă voi duce zilele acestea la Chicago pentru a o întâlni. Vom scrie un pic alături de sora ei, Kim, care a ajutat-o şi când scria Trainwreck.

 

Deşi Trainwreck a fost primul film al lui Schumer, aceasta are destul de multă experienţă ca scenaristă şi comedian datorită anilor de standup şi serialului foarte apreciat de la Comedy Central, „Inside Amy Schumer”. Însă aceasta este prima oară când auzim despre talentul lui Lawrence de scenaristă şi probabil că toate studiourile sunt nerăbdătoare să pună mâna cât mai repede pe acest proiect – asta presupunând că nu este deja achiziţionat de cineva.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns