Harsh Times – Vremuri Grele 2005

Harsh Times film posterPentru că avem în faţă un fost soldat american ce a fost lăsat la vatră, mă aşteptam să văd în Harsh Times – Vremuri Grele – 2005 ceva diferit faţă de ce ni se prezintă, ceva care să aibă mai multă legătură cu războiul. Nu este cazul deloc de aşa ceva! Cu toate aceastea, în ciuda aşteptărilor mele diferite, filmul s-a dovedit a fi nesperat de bun. Este un film psihologic în adevăratul sens al cuvântului, ce explorează mintea unui soldat care a văzut şi făcut foarte multe lucruri cumplite în timpul războiului şi acum, revenit în societate, întâmpină dificultăţi de adaptare, nu reuşeşte să-şi găsească un loc de muncă şi este torturat de ororile trecutului chiar dacă se ţine „băţos”.

 

Sau altfel spus, este o portretizare a modului în care guvernele lumii recrutează nişte tineri normali şi îi trimit în războaie unde sunt transformaţi în adevăraţi monştri, iar când revin în societate sunt lăsați să se descurce fiecare cum pot, dacă pot. Şi totuşi, repet, filmul nu are mare legătură cu războiul în afara trecutului lui Jim (Christian Bale). E de urmărit şi de tras ceva învăţăminte din relaţia de prietenie a celor două personaje principale masculine. Până la urmă, ce înseamnă prietenia adevărată? Să-ţi urmezi prietenul autodistructiv în nebunia lui şi să te distrugi şi pe tine în proces sau să renunţi la el până nu e prea târziu pentru amândoi?

 

Cum îţi trezeşti prietenul la realitate, cântându-i în strună şi sperând că o să-şi dea seama că greşeşte şi se va da pe brazdă în cele din urmă sau confruntându-l şi refuzând să participi la activităţile dorite de el? Dar dacă-l refuzi rişti să pici de fătălău şi să-i pierzi prietenia… iar dacă faci mereu ce zice el rişti să vă distrugeţi amândoi. Ce poţi face în situaţia asta? Alegeri, alegeri, alegeri… despre asta e vorba în film, despre alegeri! Eu m-am pus un pic în pielea personajului Mike (Freddy Rodríguez) şi sincer vă spun că nu ştiu ce aş fi făcut în situaţiile acelea. Alegerea corectă pare la îndemână, dar în realitate este mult mai greu de făcut.

 

Aş putea să remarc din nou prestaţia de marcă a lui Christian Bale, dar deja devine clişeic să-l laud mereu pe Bale, e o obişnuinţă din partea lui să joace rolurile excelent. L-am văzut în multe filme până acum, în roluri diverse, dar parcă cel mai bine le joacă pe astea de psihopat. Pe de altă parte, nu mai văzusem niciun film cu Freddy Rodríguez şi m-a surprins plăcut cât de bine s-a achitat de sarcini. Noi nu avem un corespondent foarte bun pentru expresia „supporting role” şi am tradus drept „rol secundar”, însă acest termen nu este corect faţă de Freddy Rodríguez în acest film. El nu a fost un personaj secundar, ci l-a ajutat foarte mult pe Bale să „scoată” ce avea mai bun. Este şi Eva Longoria pe acolo, însă nu prestează foarte mult. Câteva apariţii sporadice de soţie deranjată de anturajul soţului.

 

Ca o concluzie, părerea mea este că „Harsh Times” merită urmărit. Ai ce vedea şi, mai important de atât, ai ce învăţa din el. Trebuie doar să priveşti cu atenţie. DVD-ul poate fi cumpărat de aici.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns