Disney a anulat continuarea lui TRON: Legacy

Cea de-a treia parte din seria TRON se pare că nu va mai avea loc, cel puţin nu în viitorul apropiat. Se pare că motivul pentru care Disney nu doreşte să producă o a treia parte din franciză îl reprezintă programul deja încărcat cu alte filme, iar TRON nu şi-a găsit loc printre ele în ciuda popularităţii şi a încasărilor substanţiale pe care le-a avut partea a doua, din 2010.

tron-legacy-garrett-hedlund-olivia-wilde

Unul dintre executivii de la Disney a declarat că filmul nu a avut niciodată undă verde, însă intenţia de a-l realiza a existat. De asemenea, se pare că şi bugetul de producţie ar fi reprezentat o oarecare problemă, cel din 2010 necesitând 170 de milioane de dolari, astfel că s-a considerat o investiţie riscantă în cea de-a treia parte. În cazul realizării, regizorul Joseph Kosinki, acelaşi din 2010, ar fi revenit la cârma celei de-a treia părţi, iar Olivia Wilde şi Garrett Hedlund şi-ar fi reluat rolurile principale.

 

Totul părea să fie gata de începere, însă atunci când s-au uitat la posibilele date de lansare cei de la Disney nu au găsit un loc potrivit care să le garanteze profitul. Programul aglomerat pe care-l au, având deja de lansat în următorii doi-trei ani filme precum „Jungle Book”, o altă parte din seria „Pirates of the Caribbean”, „Alice in Wonderland, „Pete’s Dragon” şi „Beauty and the Beast”, nu le-a mai permis şi realizarea lui TRON, mai ales că ar fi avut nevoie de o investiţie de aproape 200 de milioane de dolari. Dacă TRON: Legacy a venit după aproape 30 de ani, poate partea a treia va sosi în 2020, la zece ani distanţă faţă de a doua.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns