Ant-Man / Omul-Furnica (2015)

La fel ca şi cu „Gardienii Galaxiei”, când au început discuţiile cu privire la realizarea filmului Ant-Man – Omul Furnică (2015) nu am fost deloc plin de entuziasm şi să-l aştept cu nerăbdare, dar cu toate acestea am fost să-l văd deoarece, la naiba, e realizat de Marvel! Chiar dacă nu e printre cele mai bune realizări ale studioului, Ant-Man a fost simpatic. Ăsta cred că e cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie filmul. Mi s-a părut foarte distractiv, relaxant, iar Paul Rudd a fost grozav, mai ales atunci când a intervenit şi a întrerupt un moment clişeic până peste măsură. A deturnat imediat clişeul într-un moment amuzant.

Ant-Man poster film

E un film uşurel, fără să aibă pretenţii la intrigă complicată sau lucruri complexe care să aibă implicaţii globale decât tangenţial. Cine a spus că Marvel nu a vrut să-şi asume riscuri cu acest film a avut mare dreptate. Umorul lor este unul de bună calitate, iar când ai în faţă astfel de momente parcă treci mai uşor peste lipsa de consistenţă a poveştii generale, aşa că au mers mai mult pe această latură a distracţiei decât pe seriozitate şi lucruri de substanţă, precum consider eu că au fost în The Winter Soldier.

 

Acolo lucrurile sunt mult mai complexe, cu legături în întregul univers Marvel, aici legăturile sunt, aşa cum am mai zis, doar tangenţiale urmând, cel mai probabil, să fie dezvoltate în filmele viitoare – proxima ocazie fiind Civil War. În Ant-Man până şi scenele de luptă sunt făcute la mişto, iar când spun „la mişto” nu mă refer că sunt proaste, ci mă refer la trecerile de imagine de la dimensiunea normală la cea minusculă – de exemplu cele de pe trenuleţul de jucărie ce sunt prezentate şi în trailer. Ce să mai, per total este un film drăguţ, tocmai bun pentru atunci când vrei ceva uşor de relaxare.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ofera un raspuns